O familie unită în jurul lui Hristos

„Ietro, preotul Madianului, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său Israel; a aflat că Domnul scosese pe Israel din Egipt” (v.1). „De aceea, când află cele făcute de Dumnezeu spre mântuirea lui Israel, cucerit de mărturisirile mărețe și minunate, vine cu toată casa și cu tot neamul la sfântul Moise.” Ietro fiind o reprezentare a neamurilor tot așa „mulțimea celor rătăcesc, adică neamurile, sunt chemate la pocăință întâi prin cele despre faptele lui Dumnezeu.”[1]

De vreme ce trecerea evreilor prin Marea Roșie este o imagine a morți și învierii lui Hristos, nu este nepotrivit să spunem că cei care au auzit de această lucrare a lui Dumnezeu auzeau Evanghelia experimentată de evrei în acel eveniment. „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Rom. 10:17).

Deși există unii care cochetează cu ideea mântuirii fără o prezență a lui Hristos în tipuri, ca în Vechiul Testament, și în vestirea adevărului, atât în Vechiul cât și în Noul Testament, după măsura revelației stabilită de Dumnezeu pentru fiecare perioadă istorică specifică, conform principiului revelației progresive, totuși toate evenimentele ne indică că mântuirea are loc doar printr-o credință în Hristos. Hristos nu a fost predicat și prefigurat în toate vremurile în același fel și în aceeași măsură, dar Dumnezeu nu și-a lăsat poporul lipsit de mărturia despre Hristos în care ei să creadă pentru a putea fi mântuiți.

Calvin observa corect că motivul venirii lui Ietro a fost unul spiritual, legat de Dumnezeu, nu pur familial, iar acest lucru dă o notă distinctă întregului pasaj care nu are ca subiect reuniunea familială, ci cunoașterea mântuitoare a lui Dumnezeu: „Moise, de asemenea, la începutul capitolului, a enunțat motivul venirii lui [Ietro], căci el nu spune că auzise de sosirea ginerelui său, ci cât de minunată fusese bunătatea și puterea lui Dumnezeu în izbăvirea lui Moise și a poporului. El a dorit, așadar, ca într-o anumită măsură să fie martor al lucrurilor despre care auzise și să nu treacă cu vederea, rămânând acasă, astfel de dovezi mărețe ale generozității lui Dumnezeu.”[2] Așadar, „Ietro nu a venit dintr-o datorie familială, pe care și-a împlinit-o (v.2-5), ci ca un căutător serios după Domnul.”[3]

Profeția răscumpărării

Moise introduce acest eveniment vorbind despre o reuniune a familiei sale: „Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, nevasta lui Moise, care fusese trimisă acasă. A luat şi pe cei doi fii ai Seforei; unul se numea Gherşom  (Străin), căci Moise zisese: ‘Locuiesc ca străin într-o ţară străină’, iar celălalt se numea Eliezer (Ajutorul lui Dumnezeu), căci zisese: ‘Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui Faraon’” (v.2-4).

Prin numele copiilor săi, Moise scrie istoria lui Israel în mod profetic. Ceea ce el trăise la nivel individual acum fusese experimentat de către tot poporul. Primul copil Gherșom reprezintă sclavia, ceea ce fiecare evreu putea să spună în Egipt: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină”, iar al doilea copil Eliezer reprezenta eliberarea lor de sub puterea lui Faraon „Dumnezeul tatălui meu mi-a ajutat şi m-a scăpat de sabia lui Faraon.”

Prin numirea copiilor săi cu o perspectivă profetică Moise a lăsat o mărturie despre adevăratul Dumnezeu în familia socrului său. Ceea ce reprezenta fiecare copil a ajuns să se întâmple întocmai, astfel că Ietro vedea în nepoții săi dovezile palpabile ale izbăvirii făcute de Dumnezeu. Probabil vestea pe care a auzit-o și vederea nepoților săi au fost elementele necesare ca el să-și dea seama că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu.

Calvin spunea că se poate remarca „ce dovadă distinsă nu numai de credință, ci de mărinimie și fermitate a arătat Moise în a da aceste nume fiilor săi. Căci nu putem să ne îndoim că el și-a atras asupra lui dușmănia rudelor sale, ca și cum ar fi disprețuit țara soției sale, numindu-l pe unul (Gershom) ‘un pământ străin’; iar numele fiului său striga neîncetat că, deși locuia în Madian, totuși era un străin în inima lui, iar deși pribegind pentru un timp, avea să caute după aceea o altă locuință.”[4]

Deși în Madian Moise se află mult mai în siguranță totuși „prin numele [copii]lor i se amintea zilnic că legământul lui Dumnezeu trebuia să fie preferat tuturor avantajelor pământești.”[5] Astfel, copiii săi erau două peceți ale făgăduințelor dumnezeiești și ale planului Său pentru poporul Său. Prezentarea copiilor săi în acest context vrea să indice spre baza solidă a lucrări răscumpărării care este planul răscumpărării, iar publicarea acestuia a avut loc prin promisiunile răscumpărării care au fost profețite de-a lungul timpului pentru care atât Dumnezeu cât și oamenii au dat anumite peceți, care să asigure pe de o parte de siguranța împlinirii acestora cât și să exprime credința celor care primeau făgăduințele.

Familia Evanghelică

Menționarea numelor copiilor lui Moise în acest context „demonstrează  un interes pentru continuitatea religioasă a familiei.” Acest lucru este întărit de repetiția izbăvirii lui Israel în contextul reuniunii familiei lui Moise. Preocuparea autorului este cu „integrarea familiei lui Moise în noua identitate a lui Israel de comunitate a credinței exodului.”[6]

Reîntregirea familiei era elementară în acest context deoarece Moise era un exemplu pentru ceilalți israeliți lăsând un model de bună cârmuire a familiei,[7] condiție cerută și pentru slujitorii bisericii în Noul Testament: „Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?” (1 Tim. 3:5).

Deși se poate spune că mântuirea este experimentată doar individual, chiar și atunci când mai mulți indivizi sunt mântuiți în același eveniment, totuși, potrivit planului lui Dumnezeu, El lucrează în mod obișnuit cu majoritatea membrilor unei familii, deoarece scopul Său nu este doar mântuirea oamenilor, luați separat și individual, ci și crearea în familie a unui spațiu al legământului unde este plămădită viitoarea generație a poporului lui Dumnezeu și unde este păstrată religia curată.

Momentul în care Ietro merge spre Moise este când „a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi poporul Său Israel” (v.1). Acest lucru nu este întâmplător. Reuniunea acestei familii are loc în jurul lui Hristos. Prima legătură familială este creată prin căsătorie și apoi relațiile de sânge, însă a doua legătură, mai puternică și trainică este religioasă și creată prin legătura de sânge a jertfei lui Hristos. Nimic nu poate uni mai mult oamenii ca lucrarea Domnului Isus pe care toți membrii unei familii o mărturisesc.

[1] Sf. Chiril al Alexandriei, Închinarea și Slujirea în Duh și Adevăr, tom 1, 150.

[2] Calvin’s Commentary, Vol. 2, 298.

[3] J. Alec Motyer, The Message of Exodus, 163.

[4] Calvin’s Commentary, Vol. 2, 298.

[5] Calvin’s Commentary, Vol. 2, 298.

[6] Terrence E. Fretheim, Exodus, 195.

[7] Matthew Henry’s Commentary Vol. 1, 275.