Sămânța Șarpelui
„Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Mt. 2:3).
De la începutul lumii ni se clarifică că există două seminții de oameni – cea a lui Dumnezeu și cea a Șarpelui cel vechi. La nașterea lui Hristos o realitate șocantă poate fi observată – pe tronul lui Israel care trebuia ocupat de un fiu al lui David, era un edomit. El știa acest lucru, știa și despre ura veche dintre Iacov și Esau, strămoșul lui.
David a fost împăratul în care s-au împlinit profețiile de dominare a evreilor asupra edomiților. David „a pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David” (2 Sam. 8:14). Ioab a încercat să extirpe sămânța lor: „Pe vremea când a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom” (1 Împărați 11:15). Edomiții există și după acest moment, de aceea pasajul nu se referă la o extincție totală.
Accederea la domnie a unui edomit peste Israel este simbolul stării spirituale precare a poporului Israel. Sămânța șarpelui nu doar încercase să se amestece și să polueze poporul lui Dumnezeu, ci să deturneze în întregime planul Său, punând pe tronul lui Israel un edomit. Acest lucru nu este întâmplător.
În ura născută în inima lui Esau transmisă din generație în generație se află răspunsul pentru tulburarea lui Irod. Pentru acest motiv Irod s-a tulburat profund. El știa ce semnificație are nașterea unui fiu al lui David cu drept pe tronul acestuia. Irod se tulbură chiar dacă el fusese așezat acolo de romani, puterea imperială dominând toată zona aceea.
Tulburarea lui Irod nu este uimitoare, ci uimitor este faptul că „tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el.” Ierusalimul, capitala lui Israel se afla sub puterea opresivă a lui Irod și sub amăgirile înșelătoare spirituale ale acestuia. Ierusalimul fusese luat captiv spiritual, nu doar politic. Dinastia Irozilor au construit Templul, au oferit diverse beneficii conducătorilor și poporului și astfel a amăgit inima lor ca să îi accepte ca regi legitimi, însă profetic vorbind aceștia erau regi falși și vrăjmași ai lui Dumnezeu.
Nașterea lui Hristos în acest context, „în zilele împăratului Irod” (v.1) este anunțul lui Dumnezeu că tirania edomită va fi scuturată, nu în primul rând cea politică, ci mai degrabă influența satanică spirituală prin care Israel era ținut prizonier unui măritiș dintre puterea politică a statului comandat de imperiu și puterea religioasă captivă unor slujitori dedicați mai mult banului, puterii și tradiției.
Irod nu era singurul „edomit” din Israel. El era împărat, însă progeniturile sale spirituale erau chiar liderii religioși ai lui Israel. Ei erau evrei carnali, dar erau edomiți spiritual pentru că breasla lor avea aceeași ură pentru Hristos ca și Irod. Ura lui Irod era vicleană la început, dar apoi metamorfozată într-o ură criminală, însă ura progeniturilor lui era o ură mascată religios, manifestată prin indiferență, nepăsare și ignoranță.