Slava lui Hristos pentru izgoniți

„şi au întrebat: ‘Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui’” (Mt. 2:2).

Este interesant că Dumnezeu alege să le „vorbească” magilor cu ajutorul unei stele. Textul nu ne spune că acești oameni erau „cititori în stele” sau că au citit, cu ajutorul astrologiei, semne care anunțau nașterea lui Hristos. O asemenea ipoteză presupune a umple textul cu o sumedenie de idei personale.

Faptul că această stea nu era una obișnuită este demonstrat de faptul că steaua „mergea înaintea lor” apoi că ea se deplasa: „a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul” (Mt. 2:9). Nimeni nu poate observa că o stea obișnuită se află direct deasupra casei sale. Iar stelele nu umblă ca oamenii să se țină după ele. Mai mult, ei știau detalii precise despre Hristos: că era Împărat, că s-a născut de curând și că merita închinarea.

În Scriptură există elemente, obiecte, locuri și lucruri care capătă semnificații teologice. Un astfel de element este și „steaua”. Steaua reprezintă ceva strălucitor, care oferă reper, ceva ce rezistă de-a lungul generațiilor, o mărturie pentru oameni, care arată „vremurile, zilele şi anii” (Gen. 1:14), în mod specific momente speciale și unice în planul lui Dumnezeu.

Astfel, Hristos spune despre Sine că este „Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineață” (Ap. 21:16) asociind expresia cu nașterea lui din sămânța lui David. Însă profețiile despre această „luceafăr” au fost făcute cu multe mii de ani înainte. Balaam, prorocul păgân, în timp ce binecuvânta Israelul și profețea a făcut din Hristos centrul profețiilor Sale: „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel” (Num. 24:17).

O astfel de strălucire devine permanentă în călătoria evreilor din Egipt spre Canaan sub forma unui stâlp de foc care „lumina noapte” (Ex. 14:20). Prin ea Hristos devenea „vizibil” ca unic Cârmuitor al poporului Său. Mai mult, deasupra Cortului Întâlnirii coboară slava lui Dumnezeu ca să arate locuirea lui Dumnezeu, prin Hristos, cu oamenii.

Însă Israel se împotrivește lui Dumnezeu, cade în idolatrie, respinge legământul cu Dumnezeu și astfel cea mai mare tragedie în istoria lui Israel are loc: slava lui Dumnezeu pleacă din Israel pe la răsărit (Ezec. 10:19; 11:23). În mijlocul acestui dezastru Ezechiel are o vedenie în care vede că în viitorul îndepărtat „slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit”  așa încât „pământul strălucea de slava Sa” (Ezec. 43:2) la fel cum magii „au venit […] din Răsărit” pentru că „au văzut steaua în răsărit” (Mt. 2:1, 2).

Isaia vede același lucru și profețește că „se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui, cei de la răsăritul soarelui” (Is. 59:19). Profeția este clar în legătură cu venirea lui Hristos: „‘Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor’, zice Domnul” (Is. 59:20). Astfel, magii sunt primul semn al împlinirii acestei profeții.

Dar care este semnificația acestei lumini? Înțelesul este unul profund spiritual. Același Isaia a profețit despre venirea lui Hristos astfel: „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (Is. 9:2). Aici răsăritul îi reprezintă pe cei ce „umblă în întuneric” și sunt „în țara umbrei morții.” Hristos este acea „mare lumină” care răsare peste ei și le aduce viață și lumina în prezența lui Dumnezeu. Însăși ideea de lumină care răsare ne duce cu gândul la răsărit și faptul că Hristos a venit pentru cei ce locuiesc acolo.

Isaia 60 este o profeție chiar mai clară unde toate aceste elemente apar împreună. Isaia începe cu o trezire: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!” (Is. 60:1). Ca și steaua de la răsărit, slava lui Dumnezeu aici „răsare” și este asociată cu o lumină care vine. Imediat este anunțat că neamurile vor beneficia și ei de această lumină: „Neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi în strălucirea razelor tale” (Isaia 60:3). Această lumină are „raze” de parcă ar fi o stea.

Vestea bună arătată prin această stea este că slava lui Dumnezeu care s-a îndepărtat dintre oameni, datorită păcatului, nemaiputând să locuiască în mijlocul păcătoșilor, S-a întors la noi înapoi prin Domnul Isus Hristos. Dumnezeu poate fi văzut de partea noastră, a celor izgoniți la răsărit.