O nouă descoperire a lui Dumnezeu (part IV)

Între Exodul 19 unde Dumnezeu vorbește la Sinai și Exodul 24 unde Dumnezeu se arată există câteva capitole care conțin diverse legi. Dumnezeu face o întrerupere în actul revelației și cheamă poporul să-L cunoască prin reprezentanții Săi. Acum se repetă Sinaiul dar numai pentru reprezentanții poporului. De aceea, este normal să găsim elemente similare ca în capitolul 19.

Dumnezeu cheamă poporul (chemarea la închinare)

Dumnezeu a zis lui Moise: ‘Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu şi şaptezeci de bătrâni ai lui Israel şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ’” (v.1).

Închinarea nu este o primire a lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Închinarea începe prin revelație și prin chemarea adresată de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi chemat la închinarea noastră și nici nu poate fi invitat. Dumnezeu este Cel care inițiază, invită și creează închinarea. Așa cum am indicat în celelalte articole chemarea la închinare, conform acestui eveniment, este modul în care începe închinarea. Numai Dumnezeu poate începe închinarea.

Cu fața la pământ (atitudinea în închinare)

„şi să vă închinaţi de departe, aruncându-vă cu faţa la pământ” (v.1)

Însuși Dumnezeu prescrie o postură a trupurilor în închinare. Ea arată spre o atitudine a inimii față de Dumnezeu. Nu există poziții sfinte ale trupului, totuși unele arată, inclusiv în fața oamenilor, diverse atitudini ale inimii. Relativizarea acestora demască incapacitatea omului modern de a înțelege Scriptura și, într-o mare măsură, de a potrivi cu fiecare cadru o postură specifică corespunzătoare. A considera că acestea sunt irelevante presupune o ignorare a influenței trupului asupra trupului și chiar a închinării veșnice cerești unde chiar despre îngeri, care n-au trupuri, se spune că se aruncau cu fețele la pământ.¹ Așadar, dacă în escaton contează trupul în închinare, cuvintele lui Hristos „închinare în duh și adevăr” nu presupun o închinare în care ‘doar inima contează’ (expresie care nu are niciun temei scriptural deși este foarte populară între creștini), ci mai degrabă că trebuie să existe o simetrie și unitate între trup și suflet în închinare, unde sufletul are prioritate.

Unu, trei, șaptezeci (Liderul de închinare)

„Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalți să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el” (Ex. 24:2).

Dumnezeu îi face un favor special lui Moise de a se apropia de Dumnezeu. Acest lucru este tipologic și arată spre proximitatea unică în care doar Hristos, Fiul întrupat al Tatălui, se află față de Tatăl. Astfel, noi ne putem apropia de Dumnezeu doar prin Hristos. Acest lucru trebuie predicat, conștientizat și mărturisit în strângerile noastre laolaltă mai ales datorită ideilor greșite care sugerează că muzica sau diverși lideri ne „conduc” în închinare.

În mod evident există trei categorii de lideri menționați. Pe de o parte este Moise, unic în felul lui, arătând spre unicitatea lui Hristos. Apoi sunt cei trei preoți. Inclusiv numărul preoților chemați are valoare simbolistică importantă pentru a arăta desăvârșirea preoției. Moise stă simbolic pentru oficiul lui Hristos de profet, iar Aaron cu fiii săi pentru oficiul lui Hristos de preot. Cei șaptezeci de bătrâni reprezintă oficiul lui Hristos de cârmuitor al poporului Său care, în ciuda faptului că este o singură Persoană, totuși își îndeplinește slujba pentru tot poporul lui Dumnezeu. Probabil numărul lor le aducea aminte de numărul evreilor coborâți în Egipt, altfel spus, de originea poporului lor. Astfel, toți liderii Îl reprezintă pe Hristos în toate funcțiile Sale față de poporul Său răscumpărat.

Prezența spirituală a lui Hristos în adunare este reală și absolut necesară pentru realizarea actului închinării. Aceasta nu este o învățătură oarecare, ci baza fiecărui act de închinare a bisericii. Cei care consideră că sunt lideri de închinare și că pot „conduce” biserica în închinare atacă, probabil inconștient, oficiul unic al lui Hristos de Mijlocitor pentru că închinarea nu poate fi realizată fără intermedierea Mijlocitorului Isus Hristos. În realitate mulți cred că făurirea unei atmosfere anume presupune de fapt experimentarea închinării, iar acea atmosferă este produsă de un grup specializat. Desigur, unii ar putea obiecta că limbajul modern se referă la un aspect pur funcțional, acela de a ajuta biserica să se exprime muzical, însă în acest caz ar trebui să se evite acel limbaj care descrie funcții care îi aparțin doar Domnului Isus.

Pe de cealaltă parte trebuie observat că deși Hristos, prezentat tipologic prin acești lideri, conduce închinarea spirituală înaintea lui Dumnezeu, totuși Dumnezeu a ales lideri care conduc închinarea la nivel funcțional în poporul lui Dumnezeu. Aceștia însă sunt menționați clar în Scriptură, chemați de Dumnezeu pentru lucrare și confirmați într-un mod direct. Biserica nu are nici libertatea și nici autoritatea de a plăsmui alte oficii care să completeze, să conlucreze sau să corupă oficiile și slujbele instituite de Hristos. Cred că exact acest lucru s-a întâmplat când păstorul a fost despuiat de rolul de cârmuitor al închinării. Acest transfer a presupus crearea „liderului de închinare” care nu se află sub autoritatea păstorului, nu are calificările prezbiterului și nu se ghidează după manualul de închinare scriptură.

Toate cuvintele Domnului (proclamarea Cuvântului)

„Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: ‘Vom face tot ce a zis Domnul’” (v.3)

Trebuie subliniată și această declarare publică a Legii în fața poporului lui Dumnezeu într-o întâlnire specială. Slujitorul proclamă, iar poporul răspunde. Aceasta este o parte fundamentală a oricărui serviciu de legământ. Nu greșim dacă spunem că fiecare întâlnire a bisericii locale, reprezintă toată biserica lui Hristos adunată înaintea Lui, care se adună pentru a primi, ca o armată bine pregătită, instrucțiunile comandatului suprem și care se deplasează apoi în lume pentru a executa ordinile Sale dumnezeiești.

Altfel spus aici Dumnezeu îi propune lui Israel legământul așa cum un bărbat curtează of femeie în căsătorie. Înainte de a se face procedura propriu zisă de oficializare a legământului trebuie să existe o confirmare din partea celei cerute în căsătorie. Totuși, soții trebuie să-și reamintească mereu de privilegiile și cerințele legământului, așa cum lui Israel i s-a reamintit în toată istoria certificatul de căsătorie pe care l-a aprobat înaintea lui Dumnezeu.

Poporul a răspuns într-un glas (răspunsul închinătorilor)

Fiecare întâlnire a bisericii locale trebuie să conțină o proclamare solemnă a legii lui Dumnezeu și o însărcinare a poporului de a respecta cuvântul. Fiecare întâlnire a comunității este o întâlnire de legământ, este o repetare a revelației de Sine a lui Dumnezeu de la Sinai. De aceea fiecare act de închinare presupune un răspuns corporativ din partea bisericii, de aprobare și ascultare a Cuvântului lui Dumnezeu. În absența acestui act orice altă formă de închinare este o travestire a adevăratei închinări. Emoțiile noastre lăuntrice sunt complet irelevante în absența asumării responsabilității de a asculta de Dumnezeu. Este irelevant cât de înalte au fost emoțiile noastre, cât de încântătoare a fost muzica și cât de intensă fost experiența. Ascultarea este testul închinării. „Legământul este pentru un scop precis: vocația poporului lui Dumnezeu.”² Aprobarea dată de popor „nu era o scară legalistă bazată pe fapte pe care oamenii se cățărau la ceruri.”³ Aprobarea este exprimarea ascultării.

Scrierea Cuvântului (cartea închinării)

„Moise a scris toate cuvintele Domnului” (v.4).

Scrierea legii se naște din natura revelației care presupune că este de la Dumnezeu, perfectă, desăvârșită, fără greșeală, suficientă și absolut necesară. Ea este consemnată pentru că poporul are nevoie de ea. Ea îi reamintește poporului responsabilitățile sale. Ea este constituția de la baza legământului. Imediat ce Dumnezeu și-a format dintre neamuri un popor al Lui, de la început l-a cârmuit prin cuvântul scris. Acest lucru stă la baza formării canonului Noului Testament. Printr-un gest unic în istorie Dumnezeu Însuși scrie esența cerințelor Sale. Acest gest marchează preocuparea milenară a poporului lui Dumnezeu pentru Cuvântul scris.

Observația mea subiectivă este că în general calitatea închinării scade odată cu subminarea importanței Cuvântului scris. Ni se pare că suntem mai moderni dacă nu avem Biblii tipărite și citim Biblia de pe aplicații. Ne-am luat televizoarele ultraperformante în închinare și sperăm ca actul și performanța în închinare să fie cuceritoare așa încât să nu mai fim distrași de toate notificările pe silent cărora suntem ispitiți să le dăm curs în timpul închinării bisericii.

VA URMA

1. „Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu” (Ap. 7:11).

2. Terence E. Fretheim, Exodus, 258.

3. James M. Hamilton Jr., Typology, 298